pentru examen sablon

Niciodată nu pictez vise şi coşmaruri. Pictez doar propria mea realitate.

mercoledì 18 marzo 2015

Biografie

Frida Kahlo de Rivera (pronunție în spaniolă/ˈfɾiða ˈkalo/; născutăMagdalena Carmen Frieda Kahlo y Calderón; 6 iulie 1907 – 13 iulie 1954)[1] a fost o pictoriță mexicană[2] care s-a făcut cunoscută mai ales prin autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist.[3] Frida Kahlo s-a născut și a murit în capitala Mexicului, Mexico City, în casa sa, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul) A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907. Prin aceasta e voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern. Opera sa este considerată emblematică pentru cultura națională mexicană, îmbinând stilul suprarealist cu tradițiile indigene.[4] Cultura mexicană și tradițiile amerindiene se îmbină armonios în pictura Fridei Kahlo, de multe ori lucrările sale fiind considerate adeseaartă naivă, mai apropiate de folk art decât de curentul suprarealist propriu zis.[5] Mulți au considerat însă că pictura sa se încadrează totuși în curentul suprarealist. În 1938, André Breton, inițiator și teoretician al suprarealismului, aprecia că pictura Fridei Kahlo este “o panglică în jurul unei bombe”.[4] Artista a avut o căsnicie tumultuoasă (azi se spune “deschisă”) cu marele pictor mexican Diego Rivera. A suferit toată viața, având numeroase probleme de sănătate, multe cauzate de un teribil accident auto suferit în tinerețe. Recuperarea îndelungată după accident, recuperare care nu s-a realizat niciodată complet, a izolat-o oarecum de restul lumii, această izolare, închidere în ea însăși, este reflectată în pictura sa, explicând oarecum de ce majoritatea lucrărilor sale sunt autoportrete. Multe autoportrete sunt un reflex al suferinței fizice cauzate de urmările accidentului suferit. Frida a afirmat în repetate rânduri: “mă pictez pe mine, pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine.”[6] De multe ori spunea, "M-am născut cățea. M-am născut pictor."[7]